Cui îi este dor de limba "moldovenească"…

Citeam şirul interminabil al „prostiilor” culese de Alexandru Horaţiu Frişcu din publicaţiile timpului, enumerate conştiincios de Domnia Sa la sfârşitul cărţii, şi ne ziceam că o fi vrut omul să se amuze pe seama unei limbi clocite de răuvoitorii noştri, bazată pe o traducere necugetată, de aceea tâmpită, idioată, în orice caz nenormală, din într-adevăr marea şi frumoasa limbă rusă.
Autorul ne-a oferit şi nouă prilejul de a ne amuza pe contul rezultatelor muncii sale de colectare a „mostrelor” atât de elocvente ale limbii „moldoveneşti” de odinioară, atestate, din păcate, şi în prezent în vocabularul unor oameni puţin ori deloc instruiţi sub aspect lingvistic.
E un prilej de meditaţie asupra destinului tragic al limbii române, dar şi de conştientizare a faptului că nu avem nevoie de o altă limbă decât cea a lui Eminescu, Creangă, Mateevici, Vieru, Matcovschi, Dabija şi a celorlalţi scriitori de întâie mărime ai neamului nostru.
Mai mult, nu lăsaţi fără atenţie prefaţa acestui Mic dicţionar de mari prostii, semnată de autor, constituind un autentic studiu ştiinţific, în care sunt inserate unele comparaţii sugestive şi parabole literare. Acest studiu face de-a dreptul palpabilă străduinţa specialiştilor angajaţi în editarea faimosului Cuvântelnic orfografic moldovenesc din 1940 de a lupta cu toată osârdia pentru păstrarea şi continuarea „creatoare” a tendinţei de rusificare a limbii noastre strămoşeşti: „Colectivu din avtori s-a pus ca ţeli la munca sa să curăţe limba moldovenească de cuvintele româneşti franţuzite, neînţelese de norodu moldovenesc, întroduse cândva de duşmanii norodului, şi în rând cu aiasta s-a stăruit să apuşe cât mai multe cuvinte întrate în graiu norodului moldovenesc în legătură cu zâdirea soţâalistă, ca neologhisme, din lindiile noroadelor frăţeşti rusască şi ucrainească…” (p. 10). Mai mult, prefaţatorul se revoltă în chip firesc şi împotriva conaţionalilor noştri prizonieri ai unei atari politici lingvistice: „…Eu mai pot înţelege obrăznicia şi demagogia ocupantului, dar nu pot nicidecum înţelege prostia noastră. Să vezi în invadator un salvator, în cel ce dezbină poporul – un patriot, iar în cel ce luptă pentru unitatea neamului – un trădător; să-i zici actului de ocupaţie – eliberare, iar procesului de deznaţionalizare şi rusificare – binefacere… e prostie curată” (p. 14).
Pe scurt, Alexandru Horaţiu Frişcu ne-a dat o carte care poate fi utilă unei mari părţi a oamenilor noştri rămaşi prizonieri limbii… „moldoveneşti”.

Fragment din articolul Cui îi este dor de limba „moldovenească” (Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXI, 2011  )

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s