3. Libretul – formă de manifestare a poetului

Fragment din volumlui Cărțile din noi (continuare).

Acum ni-i greu să stabilim cum anume, în virtutea căror împrejurări concrete, de ce Victor Teleucă s-a angajat, pe timpuri, să scrie libretul operei „Casa mare”. O fi fost la mijloc o solicitare a dramaturgului? A teatrului? A singurătăţii ori poate a revoltei din adâncul sufletului poetului?

Oricum, Victor Teleucă s-a manifestat şi ca libretist, şi nu în cazul unei opere dramatice ordinare, ci al uneia de vârf în epocă, aparţinând unui autor privit pe atunci chiorâş pe ici-colo, mai ales sus. Închipuirea libretului la o dramă a lui Ion Druţă n-a fost o acţiune dintre cele mai „cuminţi” a scriitorului autodeclarat, mai târziu, „prudent”.

Întrucâtva retras din rândurile din faţă ale marilor frământări social-politice şi culturale de la sfârşitul mileniului trecut şi de la începutul celui prezent, deci tot dintr-un con de umbră, ca să nu mai zicem o dată de singurătate, Victor Teleucă se pomeneşte în acelaşi gând cu maestrul Tudor Zgureanu şi plăsmuiesc – în tandem – opera muzicală Decebal. „Ideea de a scrie această operă aparţine în întregime maestrului Tudor Zgureanu, eu n-am făcut decât să materializez în cuvinte ceea ce l-a frământat pe compozitor un timp îndelungat”, afirmă poetul însuşi, ca şi cum şi acest al doilea libret al său ar fi o altă acţiune „cuminte”, altfel zis – obişnuită, ordinară.

În realitate, acest al doilea libret al poetului a fost rezultatul unor studii, cugetări şi intuiţii îndelungate şi adânci. Adevărul în cauză a fost bine cunoscut în epocă. Ni-l destăinuieşte compozitorul însuşi: „O vară întreagă am răsfoit prin biblioteci tot ce găseam referitor la temă, ca mai apoi, într-o discuţie cu Gr. Vieru, S. Saka, N. Dabija, să-i întreb: „Cine ar putea să scrie libretul pentru opera „Decebal”? răspunsul a fost unul: „Mergi la Victor Teleucă” (Tudor Zgureanu, Fiecare îşi are Decebalul său… – În revista „Limba Română”, 2002, nr. 7-9, pag. 97).

Poetul era gata pentru scrierea unui libret de această natură şi anvergură. Şi ar fi cu minte din partea noastră să cugetăm, fie şi cu o anumită întârziere, asupra mobilurilor interioare – unicele adevărate şi adânci – ale participării scriitorului la naşterea operei „Decebal”. Le găsim exprimate succint, aceste mobiluri, în eseul ce premerge libretului în varianta tipografică a acestuia (Victor Teleucă, Decebal, Chişinău, Editura Universul, 2003, pag. 3-4). Numit „mare nume al istoriei noastre”, Decebal se dovedeşte – pentru autorul Piramidei singurătăţii – o stea de întâia mărime „pe fundalul zbuciumat al destinului celor care s-au născut şi au crescut să ţină, cât a fost posibil, libere vârfurile Carpaţilor împăduriţi sub partea noastră de cer ce ne aparţine de când ne ştim pe aceste meleaguri şi la bine, şi la rău”.

Libere vârfurile Carpaţilor?

Partea noastră de cer?

Sunt două întrebări deosebit de dureroase în contextul existenţei românilor moldoveni pe parcursul istoriei.

Nutrim încrederea că Victor Teleucă şi le pusese demult şi nu numai o singură dată. Avem siguranţa că regretase tot de atâtea ori că n-a avut posibilitatea obiectivă să răspundă la ele.

În ceea ce priveşte partea noastră de cer, Teleucă a evocat spusa aceasta genială a lui Constantin Noica nu fără s-o fi trecut mai întâi prin sufletul şi mintea sa, de vreme ce consideră –
în eseul la care ne referim – că „sensul spusei lui Constantin Noica… e mult mai nemăsurat decât ni-l imaginăm” şi ni se destăinuieşte că, aflându-se odată la Roma şi contemplând Columna lui Traian, a încercat să surprindă imaginar „sunetele metalice al încrucişărilor de arme de pe urma cărora (încrucişări) ne-am născut noi, neamul nostru de oameni crescuţi în spiritul dreptului la partea noastră de cer”.

Le-a surprins, imaginar (sunetele acelea), şi ele nu puteau să nu-l urmărească, cel puţin în subconştient, până să vină Tudor Zgureanu cu ideea operei „Decebal”. Ideea confratelui compozitor l-a găsit pregătit, poetul era deja predispus la o atare scriere. Drept care, până la urmă, a scris libretul, având conştiinţa adevărului că „opera Decebal vine, dacă nu să aducă evenimentele în acest prezent, cel puţin să trezească în spectator ideea că se află într-o stare de somnolenţă, nu se ştie pentru cât timp, că noi nu suntem veniţi de undeva de pe alte meleaguri şi în suflet nu purtăm imensităţi de stepe, ci spiritul montan al devenirii noastre pe nişte scări făcute din oasele strămoşilor noştri”.

Ideea compozitorului s-a suprapus în modul cel mai firesc cu putinţă pe aceea a poetului, care a exprimat nu numai cu talentul, dar poate – înaintea acestuia – cu sufletul său, adevărul istoriei noastre în scopul trezirii demnităţii contemporanilor noştri că suntem aici acasă şi avem dreptul legitim la partea noastră de cer. Nu deschidem toate parantezele care s-ar cere, poate, explicate pentru cititorul/spectatorul rămas încă „într-o stare de somnolenţă”, ci coborâm, invitându-l într-acolo şi pe el, cititorul/spectatorul, în textul libretului, acolo unde poetul, prin gura lui Duras-Diurpaneus, îl îndeamnă nu numai pe Decebal la acţiuni care să-l caracterizeze ca pe un adevărat patriot – „Să aperi glia noastră/ Cu spada şi cuvântul,/ Cu sângele tău tandru/ Ca marea fără mal,/ Să ai în pază sfântă/ Şi cerul, şi pământul…”.

Apoi şi răspunsul noului rege, Decebal, nu se adresează numai înaintaşului său, Duras-Diurpaneus, ci – prin semnificaţie – şi nouă, cititorilor/spectatorilor operei, chemaţi, cel puţin, să împărtăşim ideile şi idealurile martirilor şi eroilor neamului din care descindem: „Eu jur să apăr ţara/ Şi tot ce dă meleagul/ Acestei ţări frumoase/ În pace    sau război… // Eu n-am să las vrăjmaşul,/ Nu am să-l las să-ajungă/ Stăpân pe soarta noastră…”.

În context se umplu de o vie rezonanţă patriotică cuvintele din jurământul ostaşilor: „ Avem o sfântă datorie,/ Ca munţii noştri dârji să stăm,/ Să apărăm această glie…”.

Şi cum să nu reacţionăm adecvat noi, cititorii/ spectatorii, la spusele lui Zamolxis adresate dacilor întruniţi la solemnitatea întronării lui Decebal: „ Voi, în cuvânt de foc schimbaţi,/ Sunteţi stăpâni peste Carpaţi…”.

Până la urmă, întreg textul libretului se dovedeşte o expresie inspirată a mândriei dacilor romanizaţi de a fi stăpâni la ei acasă, de a-şi apăra cu tenacitate ţara de la mare până la munţi, de a nu ceda vrăjmaşului nimic din demnitatea lor. Victor Teleucă a recreat – prin vers, prin energia spunerii poetice, prin arta de a reconstrui trecutul nostru îndepărtat – o pagină emoţionantă a istoriei noastre milenare şi ne-a dat astfel un imbold puternic pentru a nu uita cine suntem, de unde venim, ce avem de făcut aici, pe vatra noastră de demult şi pentru vecie. Textul şi subtextul poemului „Decebal” sunt de o putere evocatoare şi, totodată, provocatoare (la gândire, în primul rând, la atitudine şi la un comportament etic, civic pe potriva adevărului despre noi şi, evident, pentru noi) de-a dreptul exemplare.

Ca o dovadă imposibil de tăgăduit a înţelegerii juste de către poet a adevărului istoric despre noi, despre obârşia noastră ca români autentici, stăpâni odinioară pe munţi şi pe mare, sună epilogul poemului, intitulat Imn pământului dac, epilog din care cităm parţial: „ Din tragică luptă/ Pe viaţă şi moarte/ Aici, pe pământul carpatic bătrân,/ Se născu o baladă –/ Poporul român,/ Care porni prin furtuni mai departe,/ Fie să-şi fie pe soartă stăpân/ Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…”.

O frumoasă, plină de durere, cam tristă pe alocuri, baladă a noastră ca parte inalienabilă a poporului român, baladă care o fi sângerat decenii la rând în sufletul lui Victor Teleucă şi căreia i-a fost sortit, se vede, să ia înfăţişarea libretului, devenit – şi el – o formă propice de manifestare plenară a poetului.

Ion Ciocanu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s