Nicolae Corlăteanu – practician şi teoretician al cultivării limbii

Nicolae_CorlăteanuArticolele, studiile şi, cu atât mai mult, eseurile / tabletele de cultivare a limbii sunt privite la noi, adesea, cu un soi absolut special de superioritate rău drapată: chipurile, autorii acestora aduc obiecţii, de cele mai multe ori mărunte, neesenţiale, de infimă importanţă, dau greşelilor o explicaţie superficială şi o apreciere negativă, nu întotdeauna convingătoare, propun soluţii de ordin dicţionăresc într-un mod didacticist, şcolăresc, textele lor fiind incolore sub aspect stilistic şi – conform opiniei acestor apreciatori – aproape inutile.
Nu credem că activitatea autorilor împătimiţi de cultivarea limbii n-ar stimula – pe ici-colo – o atare înţelegere a lucrurilor. Dar, în principiu, avem de a face cu o denigrare impardonabilă a eforturilor unor savanţi, între aceştia a unora cu o solidă experienţă în domeniu, care şi-au creat de mult un stil propriu de abordare a subiectelor de real interes practic în opera de atenţionare a unor pături cât mai largi ale societăţii asupra imperativului îmbogăţirii vocabularului şi al diversificării limbajului vorbirii şi scrierii.
De fapt, e nevoie de o înţelegere adâncă a fenomenului cultivării limbii, în scopul de a actualiza / împrospăta aspectul teoretic nici pe departe neglijabil al străduinţelor unui şir întreg de specialişti care, asumându-şi astfel evoluţia societăţii sub acest aspect, şi-au făcut un crez din consemnarea şi combaterea greşelilor de limbă atât de frecvente nu numai în comunicarea zilnică a cetăţenilor, dar şi în presa scrisă şi în cea electronică. Deşi nu este obligatoriu să începem de la Bogdan Petriceicu-Hasdeu, nu strică să pomenim aici studiile marelui scriitor şi savant enciclopedist Limba în circulaţiuneDicţionare şi dicţionare sau, mai concret, unele afirmaţii valabile şi peste veacuri, ca, de exemplu: „Scrisul cuvântului izolat este pururi şovăitor”, deoarece „sensul particular… se cunoaşte numai în frază, în propoziţiune, în întrebuinţarea-i cea sintactică” (B. P.-Hasdeu, Opere alese, vol. II, Chişinău, Editura Cartea moldovenească, 1967, p. 255), apoi – de ce nu? – acel Dicţionar grotesc, prin care Vasile Alecsandri lua în derâdere acţiunea lingviştilor pedanţi, care abia purceseră la schimonosirea cuvintelor româneşti vechi şi curate, schimonosire care ulterior a luat proporţii îngrozitoare în limba moldo-rusească din R.A.S.S.M. şi apoi din R.S.S.M. (a se vedea câteva fragmente în V. Alecsandri, Proză, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1966, p. 299-312).
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s