Început şi continuare

tata la 6 mai 2014Acum e timpul să vorbim despre cel de-al doilea „început”, identificat de noi în avertismentul adresat cititorilor cu referire la proiectul „Revista «Limba Română» în fiecare şcoală din Republica Moldova”. Cunoaştem cu toţii care-i starea de lucruri în întregul nostru învăţământ. De aici necesitatea unei cât mai chibzuite selectări a materiei ştiinţifice, ştiinţifico-populare şi pur informativ-cognitive pentru diferite niveluri de pregătire a adresanţilor noştri. În şcoala superioară e bine şi chiar necesar să ajungă articole şi studii de mare profunzime a analizelor şi sintezelor (care, la o adică, nu strică nici contingentului de cititori din şcoli şi licee), dar pentru aceştia din urmă e normal ca revista să publice articole, studii, eseuri, cronici etc. corespunzătoare nivelului respectiv (care, mutatis mutandis, n-ar prisosi profesorilor şi studenţilor filologi…). Un prim exemplu de rezolvare corectă a acestei „probleme” se conţine în chiar numărul prezentat aici de noi al revistei. Ni-l oferă însuşi Eugeniu Coşeriu în / prin discursul rostit pe 22 mai 2001 cu ocazia conferirii titlului de doctor honoris causa al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, în care vorbeşte simplu şi – totodată – profund, înţelept şi chibzuit despre „două tipuri de moldovenism”: unul care „nu se opune românismului, ci este o formă a românismului” şi, pe de altă parte, „un moldovenism opus românismului, cel care se afirmă pe o identitate arbitrară, moldovenească, la acelaşi nivel cu identitatea românească şi opune identitatea moldovenească acestei identităţi româneşti”. Mai mult, ilustrul nostru compatriot observă cu adâncă putere de pătrundere în esenţa lucrurilor că „şi acest din urmă moldovenism opus românismului este, la rândul lui, de două tipuri: există moldovenismul naiv şi nevinovat al celor care, orbiţi de o propagandă îndelungată, orbiţi de tot ce li s-a opus şi de tot ceea ce li s-a ascuns timp de şaizeci de ani, cred că nu sunt români…” şi moldoveni români sau români moldoveni, cum a fost Coşeriu însuşi.

Fragment. Articolul poate fi citit în revista Limba Română (Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XXIII, 2013)

Lasă un comentariu